Două volume dedicate mănăstirilor din Oltenia vor fi lansate sâmbătă la Drobeta-Turnu Severin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Două volume dedicate mănăstirilor din Oltenia vor fi lansate sâmbătă la Drobeta-Turnu Severin

[2023-03-30]
de Diac. Iulian Dumitraşcu

Volumele „Oltenia Mănăstirilor – Istorie, iconografie şi arhitectură” vor fi lansate sâmbătă la Palatul Culturii din municipiul Drobeta-Turnu Severin.
Lansarea de carte va avea loc în cadrul evenimentului „Importanţa reperelor spirituale în societatea modernă”, organizat de Episcopia Severinului şi Strehaiei în parteneriat cu Editura Princeps Publishing, Consiliul Judeţean Mehedinţi şi Palatul Culturii „Teodor Costescu”.
Între invitaţi se numără Episcopul Nicodim Severinului şi Strehaiei, Aladin Georgescu, Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.
În Cuvântul înainte al volumului, Mitropolitul Irineu al Olteniei notează că „În mănăstirile şi schiturile Olteniei există de secole întregi o temeinică viaţă monahală, al căror şir de cuvioşi bineplăcuţi lui Dumnezeu începe cu Sfântul Nicodim de la Tismana, al cărui aport în reorganizarea vieţii mănăstireşti din a doua jumătate a secolului al XIV-lea a fost semnificativ”.
„Filantropia a fost prezentă încă de la început în comunităţile monahale olteneşti. Călugării şi călugăriţele şi-au îndeplinit semnificativul rol duhovnicesc în viaţa credincioşilor de odinioară, ajutându-i prin cuvântul Domnului, care întăreşte sufletul şi trupul omului. Mănăstirile olteneşti au fost dintotdeauna aşezări care au apărat prin iubire şi devotament neclintit credinţa, tradiţiile şi talentele artistice ale poporului român”.
Întâlnirea culturală se va desfăşura începând cu ora 11:00, în Sala Mare a Palatului Culturii din Drobeta-Turnu Severin.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 389, Ultimul acces: 2026-10-19 06:19:22