Protoiereul de Bistriţa îndeamnă la sprijin pentru o familie cu 13 copii care trăieşte în condiţii precare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Protoiereul de Bistriţa îndeamnă la sprijin pentru o familie cu 13 copii care trăieşte în condiţii precare

[2023-03-29]
de Sorin Ioniţe

Protoiereul de Bistriţa, preotul Alexandru Vidican, atrage atenţia asupra nevoii de sprijin pentru o familie cu 13 copii care trăieşte în condiţii precare.
În cartierul Viişoara al Bistriţei, lângă blocurile sociale, îşi duc traiul, în condiţii improprii, patru familii pe care protoiereul le vizitează frecvent şi le oferă diverse ajutoare.
„Sunt suflete de oameni, sunt creaţia lui Dumnezeu şi trebuie protejaţi”, a spus preotul. „Le aducem ce putem, îi sensibilizăm şi pe alţii să vină să îi ajute”, a declarat Protoiereul Alexandru Vidican pentru publicaţia locală Ziarul Răsunetul.
Preotul i-a îndemnat pe bistriţenii care pot să ajute aceste familii atât cu alimente, cât şi prin oferirea unui loc de muncă, pentru cei ce sunt în putere, sau prin identificarea unor soluţii pentru locuinţe decente.
„Sperăm ca cineva cu suflet bun să ne dea o bucată de pământ unde să putem face o mică căsuţă, iar noi să mergem la lucru”, a declarat Adrian Fodor, tatăl celor 13 copii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 409, Ultimul acces: 2026-10-15 14:15:57