„Om lângă om alcătuim o primăvară a vieţii”: Teodora Diana Paul, Preşedinte Studenţi pentru viaţă[2023-03-08]de Ştefana TotorceaMarţi, în ajunul Zilei Femeii, Asociaţia Studenţi pentru viaţă Bucureşti a împlinit un deceniu de activitate. Alexandra Nadane, fondatoarea organiziaţiei, a realizat un interviu cu actuala preşedintă, Teodora Diana Paul, o studentă în vârstă de 21 ani. Interviul a apărut prima dată pe pagina de Facebook a Agenţiei Basilica, la rubrica #vinereapentruviaţă, realizată săptămânal de Alexandra Nadane. Teodora, ce înseamnă pentru tine, personal, şi pentru membrii asociaţiei „Studenţi pentru viaţă” Luna pentru viaţă 2023 „Viitorul este pro-viaţă”? Luna pentru viaţă este o perioadă în care putem spune că activităţile pro-viaţă de informare ating un apogeu, atât prin numărul uriaş de persoane care se implică la nivel naţional, cât şi ca mediatizare – în primul rând prin Marşul pentru viaţă, dar şi prin toate celelalte activităţi din întreaga lună martie, Luna pentru viaţă. Pentru mine personal, pe lângă faptul că este cea mai obositoare lună din an, este şi una care îmi aduce poate cea mai mare bucurie, în ansamblu. Este o bucurie să văd cum multe dintre organizaţiile de tineri, în special, şi alte organizaţii şi instituţiile calcă hotărât în Luna pentru viaţă şi se mobilizează atât de repede să organizeze activităţi, inclusiv Marşul pentru viaţă la nivel local. La Marşul pentru viaţă 2022 de la Bucureşti, alături de Alexandra Nadane, fondatoarea Studenţi pentru viaţă şi actuala preşedintă a organizaţiei România pentru viaţă, co-organizatorul Marşului pentru viaţă de la Bucureşti. În stânga, Ioana Revnic, care coordonează atelierele „Spune-mi o poveste pentru suflet”. Foto: Cătălin Apostol Este atât de frumos să ne punem creativitatea în slujba unei cauze nobile şi binecuvântate! Majoritatea activităţilor nu sunt evenimente spectaculoase, de mare anvergură, dar cei care participă la ele îşi întăresc legăturile comunitare, capătă mai multă încredere că binele se poate face şi învaţă concret cum să facă lucruri bune în viaţa de zi cu zi. Prima zi a Lunii pentru viaţă este şi ziua în care se oferă şi se primesc mărţişoare – de aceea, în diferite locuri din ţară s-au făcut mărţişoare cu tematică pro-viaţă. Cu Studenţi pentru viaţă Bucureşti am confecţionat câteva sute, mai înainte, iar duminică, în 26 februarie, am mers cu ele la un „târg de mărţişoare”, la Parohia Sfinţii Arhangheli – Huedin, din Bucureşti, care a organizat un târg de mărţişoare pro-viaţă. Şi pentru cei care le-am făcut, şi pentru cei cărora le-au plăcut şi le-au luat pentru a le oferi, a fost ca o rază de soare, o împletire de voie bună, muncă şi un scop înalt. Este o energie sufletească pe care nu poţi să nu o simţi când faci aceste lucruri, care nu sunt complicate, dar care necesită o dăruire de sine. Tot acum, la începutul Lunii pentru viaţă, a început şi campania online „Şi inima mea bate pentru o nouă viaţă” – iarăşi un lucru simplu, acela de a posta o fotografie cu mâinile în forma inimii, dar cât de mult spune acest gest şi, mai ales, cât de mult înseamnă având în vedere că el se adresează celor mai vulnerabili dintre noi, celor a căror inimioară bate dar ale căror vieţi nu sunt totdeauna în siguranţă. Revenind la caracterul special al Lunii pentru viaţă şi al Marşul pentru viaţă, care oferă cele mai importante şi mai vizibile activităţi de informare din an, trebuie spus că ele se fundamentează pe faptul că suntem pro-viaţă în fiecare zi din an! Sper că nu se sperie nimeni dacă spun că a fi pro-viaţă este un job full time, 24/7 – o slujire, mai bine zis, continuă. Putem şi e nevoie să acţionăm pro-viaţă oricând, oriunde, orice am profesa. Mereu putem spune o încurajare unei femei însărcinate îngrijorate. Poate cu ceva efort, dar mereu puteam avea capacitatea să îi oferim sprijin cu lucruri de care are nevoie pentru ea şi copilaş şi oricând îi putem oferi o informaţie salvatoare, cum ar fi indicarea unui loc în care să găsească resurse pentru femei însărcinate. Teodora Diana Paul împreună cu voluntarii Marşului pentru viaţă 2022 de la Bucureşti. Foto: Cătălin Apostol Şi într-o lume a socializării uneori excesive, dar şi a însingurării în tăcere, putem să împărtăşim altora informaţii şi trăiri despre problema crizei de sarcină şi despre frumuseţea vieţii din pântece, care dau sens socializării şi care pot salva din crize (fără să ne însuşim rolul medicului, când este vorba de aspecte medicale). Din altă perspectivă, Luna pentru viaţă şi Marşul pentru viaţă sunt şi un bilanţ: ne ajută să expunem tot ceea ce s-a muncit de-a lungul anului şi de-a lungul anilor în care am fost constanţi în activitatea pro-viaţă. Ce te motivează să-ţi doreşti un viitor pro-viaţă şi cum arată acest viitor din perspectiva ta? Da, „Viitorul este pro-viaţă” este tema Lunii şi a Marşului din acest an. Ca toate temele anilor de până acum, şi aceasta este una firească, din categoria adevărurilor pe care avem nevoie să le mărturisim pentru a le aprofunda împreună cu ceilalţi. Îmi doresc un viitor pro-viaţă pentru că ştiu că nu se poate altfel! Nu se poate ca o societate să reziste pe termen lung şi cu atât mai puţin să se dezvolte spre binele oamenilor dacă nu îmbrăţişează şi nu cultivă o cultură a vieţii. O societate care nu învaţă să aibă grijă de copiii ei nu are cum să aibă viitor, pentru că o societate este atât de puternică şi de rezistentă pe cât este de capabilă să poarte de grijă şi să îi apere pe cei mai vulnerabili membri ai ei. Un viitor pro-viaţă înseamnă un viitor construit de un prezent în care ne dorim şi facem eforturi pentru ca fiecare viaţă umană să fie preţuită şi protejată, din primul moment în care ea apare, cel al concepţiei, şi până la finalul ei natural. Un viitor pro-viaţă înseamnă înţelegerea că omul este om indiferent de orice caracteristici personale şi că viaţa este un dar unic şi irepetabil, dar că viaţa este vulnerabilă şi are nevoie de sprijin. În 2018, Marşul pentru viaţă de la Bucureşti s-a desfăşurat printre nămeţi, după o zăpadă serioasă căzută în luna martie. Foto credit: Cătălin Apostol Un viitor pro-viaţă este un viitor mai bun, construit pe un prezent care îl doreşte, la rândul lui aflat pe un trecut din care învaţă lecţii. Avem de învăţat lecţia vulnerabilităţii vieţii mai ales din ultima sută de ani şi avem de construit mecanisme eficiente de sprijin. Sigur, astfel de mecanisme nu sunt doar plase de siguranţă socială, ci au ca rădăcină dragostea de aproapele, iar aceasta, la rândul ei, îşi are rădăcina ultimă în chipul lui Dumnezeu în om şi în conlucrarea cu Dumnezeu. Pe scurt: un viitor pro-viaţă trebuie construit în mod activ, doar aşa va exista. Există un proverb care spune că nu se face primăvară doar cu o floare, dar mărţişor lângă mărţişor, activitate lângă activitate, om lângă om alcătuim o primăvară a vieţii! De ce să participăm la Marşul pentru viaţă 2023 „Viitorul este pro-viaţă” de sâmbătă, 25 martie? Marşul pentru viaţă este un prilej unic de unitate între oameni. Fiecare venim din zona noastră profesională, zona de vârstă, unii tineri, alţii vârstnici, unii singuri, alţii cu familii, şi ne regăsim împreună. E o bucurie să vezi oameni cu acelaşi crez şi să conlucrezi cu ei. Această unitate nu este doar între cei de faţă, ci simţi că eşti împreună cu oameni de pretutindeni – să nu uităm că Marşul pentru viaţă se face în foarte multe ţări din lume şi organizatorii îşi trimit reciproc mesaje de susţinere în engleză, video. Mai mult decât atât, există înaintaşi care au apărat viaţa, care au apărat adevărul şi binele. Este o unitate mai presus de cele văzute şi de aici. Membrii şi voluntarii Asociaţiei Studenţi pentru viaţă Bucureşti la un deceniu de la înfiinţarea acesteia. Foto credit: Facebook / Studenţi pentru viaţă Bucureşti Apoi, arătăm lumii că suntem mulţi care iubim viaţa, care preţuim viaţa, care dorim să ocrotim viaţa în toate stadiile ei de dezvoltare. Prin aceasta ne adresăm în special femeilor în criză de sarcină şi copiilor lor, făgăduindu-le că vor avea soluţii, sprijin şi oameni care să le ofere acestea. Îi încurajăm să ne ceară ajutorul. Marşul e ca un strigăt: „Hei, suntem aici, vrem să te ajutăm, chemă-ne!” E minunat ca cineva să afle că este iubit şi preţuit fără a fi cunoscut, este o încurajare de a ieşi din însingurarea dată de criză. Dar Marşul ne arată şi nouă, celor care desfăşurăm activităţi pro-viaţă, la nivel personal sau instituţional, că nu suntem singuri. Susţinerea reciprocă este foarte importantă. Pentru că făptuirea nu este uşoară, ba este foarte grea uneori. Iar la Marş descoperi această mare „comunitate” de oameni. Este o motivaţie care ne dă dinamism. Şi avem nevoie de asta o dată pe an! Marşul pentru viaţă 2017 de la Bucureşti, unde Studenţi pentru viaţă a fost în mod tradiţional unul dintre organizatori. Mişcarea pro-viaţă sprijină atât femeia, cât şi copilul. Foto credit: Facebook / Dinu Savopol Photography Aşa că haideţi la Marşul pentru viaţă, haideţi să transmitem mesajul vieţii celor care au atât de mare nevoie de el. Haideţi să ne cunoaştem şi să devenim o mişcare mai coagulată, mai puternică şi mai iubitoare! Anul trecut aproape 70% dintre participanţii la Marşul pentru viaţă Bucureşti au fost tineri. Care este mesajul pe care generaţia ta îl transmite societăţii despre problematica pro-viaţă? În trei sms-uri? Iată: Fiecare viaţă este un dar, fiecare om este infinit de preţios şi imposibil de înlocuit fiecare om poate fi o bucurie pentru cei din jur şi cei din jur pentru el. De ce să pierdem pe unii dintre noi, de ce să fim indiferenţi când suferinţa şi frica conduc la pierderi de vieţi, când există soluţii pentru mamă şi copil? E firesc să ne dedicăm unei lucrări care sprijină fiecare fiinţă umană să fie tratată cu demnitate şi să se bucure de dreptul fundamental la viaţă, aşa cum şi nouă ni s-a dat şansa să ne bucurăm de el. Studenţi pentru viaţă este o pepinieră în care se formează viitorii membri ai unei societăţi pro-viaţă. Maria Eliza Cloţea, medic pro-viaţă şi fostă preşedintă Studenţi pentru viaţă Bucureşti, la Marşul pentru viaţă organizat de asociaţie în Capitală în 2017. Foto credit: Facebook / Dinu Savopol Photography Din 7 martie 2013, când a fost înfiinţată Asociaţia Studenţi pentru viaţă la Bucureşti, şi până în prezent, sute de tineri din diferite generaţii au continuat să avanseze pas cu pas către o societate pro-viaţă, o societate a compasiunii şi solidarităţii autentice cu femeia şi copilul. Organizaţia promovează valorile vieţii în rândul tinerilor, oferă educaţie şi informare pro-viaţă, dar şi sprijin material pentru tinerele mame. Filiale Studenţi pentru viaţă există şi în centrele universitare Iaşi şi Suceava. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 481, Ultimul acces: 2026-10-20 04:55:32
|
Timp total: 0.04s...
[]:1