Pastorala Sfântului Sinod: În Duminica Ortodoxiei se serbează, an de an, biruinţa Bisericii împotriva tuturor ereziilor

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Pastorala Sfântului Sinod: În Duminica Ortodoxiei se serbează, an de an, biruinţa Bisericii împotriva tuturor ereziilor

[2023-03-01]

de Diac. Iulian Dumitraşcu

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au transmis o scrisoare pastorală la primă duminică din Postul Mare 2023, numită şi Duminica Ortodoxiei.
Ierarhii au precizat în mesajul pastoral că „la Duminica Ortodoxiei se serbează, an de an, biruinţa Bisericii împotriva tuturor ereziilor, fiind pomeniţi cei care au rămas fideli Bisericii în momente de grea încercare”.
„În Sfânta Scriptură există numeroase dovezi care reliefează îndatorirea fiecăruia dintre noi de a cinsti sfintele icoane”, au subliniat sinodalii.
Membrii Sfântul Sinod au prezentat în document un scurt istoric al sărbătorii şi au evidenţiat importanţa icoanei şi a milosteniei.
Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din Anul Domnului 2023
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
După prima săptămână de post în care am participat la slujba Canonului de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, trăim în această duminică, Duminica Ortodoxiei, momente de bucurie duhovnicească, întrucât, la Sfânta Liturghie, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Încă din perioada apostolică, Biserica a trebuit, secole la rând, să facă faţă ereziilor şi schismelor, adică abaterilor de la adevărul de credinţă. Ereticii şi toţi cei căzuţi în diverse rătăciri au făcut dezbinare între creştini, unii din neştiinţă, iar alţii din motive personale.
Pentru a opri rătăcirile, Biserica a organizat sinoade locale, iar când s-a constatat o amploare a ereziilor, au fost organizate Sinoadele Ecumenice, la care au participat ierarhi din întreaga Biserică.
Astfel, începând cu primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, şi până la cel de-al şaselea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anii 680-681, Biserica a formulat şi statornicit adevăruri esenţiale ale învăţăturii de credinţă, precum: dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi a Sfântului Duh, unirea firii dumnezeieşti şi a firii omeneşti prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, existenţa a două voinţe, corespunzătoare celor două firi – omenească şi dumnezeiască – în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos.
Toate acestea nu au fost însă simple teorii sau formulări filosofice. Sfinţii Părinţi, insuflaţi de Dumnezeu, au înţeles că orice învăţătură de credinţă are legătură directă cu mântuirea sau dobândirea vieţii veşnice (cf. Matei 5, 19). „Dacă Hristos nu este Dumnezeu, El nu mă poate îndumnezei pe mine”, spunea Sfântul Atanasie cel Mare.
Dreptmăritori creştini,
În secolul al VIII-lea a apărut o nouă rătăcire, conform căreia cinstirea icoanelor şi a sfintelor moaşte ar fi o idolatrie. În faţa acesteia, reprezentanţi de seamă ai Bisericii au arătat că icoanelor nu li se aduce un cult de adorare, ci, prin cinstirea lor, sunt venerate persoanele sfinte, pictate, înfăţişate pe ele. Nu se cinsteşte materia din care sunt confecţionate icoanele, ci sfinţii pe care îi reprezintă icoanele.
Împăraţi, precum Leon al III-lea Isaurul (717-741) şi fiul său Constantin al V-lea Copronimul (741-775), au dus o luptă aprigă împotriva icoanelor. Aceştia au dispus înlăturarea icoanelor din Biserici şi din casele credincioşilor.
Lucrări de mare valoare istorică şi artistică au fost adunate şi date pradă focului. În această perioadă, mulţi ierarhi, călugări, preoţi şi credincioşi, care mărturiseau dreapta cinstire a sfintelor icoane, au fost mutilaţi, exilaţi şi chiar ucişi.
Numeroase mănăstiri au fost incendiate, dărâmate sau transformate în cazărmi. Pictura şi mozaicurile au fost distruse sau acoperite cu tencuială. În timpul lui Leon al IV-lea Hazarul (775-780), mulţi demnitari care cinsteau icoanele au fost destituiţi, maltrataţi sau trimişi la mănăstiri şi călugăriţi forţat. De asemenea, şi împărăteasa Irina a fost exilată fiindcă cinstea icoanele şi era de partea celor care apărau cultul icoanelor.
În anul 780, după moartea lui Leon al IV-lea, împărăteasa Irina a devenit regentă a fiului ei minor, Constantin al VI-lea (780-797). Prin grija ei a fost organizat, sub preşedinţia Patriarhului Tarasie al Constantinopolului, cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, în Biserica Sfânta Sofia din localitatea Niceea, în anul 787, şi a fost restabilit cultul cinstirii icoanelor.
Au participat 343 de episcopi, la care s-au adăugat reprezentanţi de seamă din rândul călugărilor şi al preoţilor de mir.
La acest sinod a fost formulată următoarea învăţătură de credinţă: „Păzim neschimbate toate tradiţiile bisericeşti scrise sau nescrise încredinţate nouă, în care se află şi întipărirea iconică prin zugrăvire, care este în acord cu istoria propovăduirii evanghelice, spre încredinţarea faptului că înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul a fost adevărată, şi nu închipuită, aducându-ne şi nouă un folos asemănător. […] Astfel stând lucrurile, mergând pe calea împărătească şi urmând învăţăturii de Dumnezeu insuflate a Sfinţilor noştri Părinţi, precum şi Tradiţiei Bisericii soborniceşti, deoarece recunoaştem că aceasta este a Sfântului Duh, Care sălăşluieşte în ea, hotărâm cu toată exactitatea şi grija ca, asemenea modelului cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, tot aşa să fie înălţate cinstitele şi sfintele icoane, fie din culori sau din mozaic sau din orice alt material potrivit, în sfintele lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase şi pe veşminte, pe ziduri şi pe lemn, în case şi lângă drumuri; [şi anume] icoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstiţilor îngeri şi a tuturor sfinţilor şi cuvioşilor bărbaţi. Căci cu cât mai des vor fi văzuţi aceştia prin reprezentarea iconică, cu atât mai mult cei care privesc la acestea vor fi ridicaţi să-şi amintească şi să dorească prototipurile şi să le dea sărutare şi cinstita venerare. Nu însă adevărata adorare, care, după credinţa noastră, se cuvine numai dumnezeieştii firi, ci ca aceea adusă chipului cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, Sfintelor Evanghelii şi celorlalte obiecte de cult sfinte; pentru cinstirea lor se vor aduce tămâieri şi se vor aprinde lumini, după binecinstitorul obicei al celor de demult. Căci cinstirea [acordată] icoanei trece la prototip, iar cel care se închină icoanei se închină ipostasului zugrăvit în ea”[1].
La scurt timp după această biruinţă, liniştea Bisericii a fost tulburată din nou. Împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820), deşi a depus jurământ în faţa Patriarhului că va respecta hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic, s-a dovedit a fi un iconomah, adică un nou prigonitor al icoanelor. Icoanele şi sfintele cruci au fost adunate şi arse, iar sfintele moaşte distruse.
Patriarhul Nichifor al Constantinopolului (806-815), autorul a două tratate împotriva iconoclaştilor, împreună cu episcopii, stareţii şi monahii apărători ai icoanelor, între care şi Sfântul Teodor Studitul, au fost înlăturaţi, unii dintre ei fiind maltrataţi şi ucişi.
Sfântul Teodor Studitul, stareţul Mănăstirii Studion, precizează foarte clar că cinstirea icoanei lui Hristos se îndreaptă către Persoana lui Hristos: „Icoana lui Hristos nu este altceva decât Hristos, evident afară de diferenţa de substanţă, cum s-a arătat deja de mai multe ori. De aceea şi închinarea ei este o închinare la Hristos, întrucât nu este închinat ceva din materia icoanei, ci numai Hristos, Cel asemănat în ea. Iar cele ce au o singură asemănare au şi o singură închinare”[2].
Coperta exterioară.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
În anul 843, când împărăteasa Teodora a convocat un sinod la Constantinopol, au fost confirmate hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice şi cultul icoanelor, iar Patriarhul Metodie al Constantinopolului (843-847) a mărturisit biruinţa Bisericii asupra tuturor ereziilor din primele opt veacuri.
El a alcătuit un Sinodicon, în care a prezentat învăţătura ortodoxă, condamnând toate ereziile, şi a dispus restabilirea cultului icoanelor în sfintele biserici. În ziua de 11 martie 843, la Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită în Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol, Patriarhul Metodie a făcut cunoscut public faptul că prima duminică din Postul Mare va fi numită Duminica Ortodoxiei, adică a dreptei credinţe.
La Duminica Ortodoxiei se serbează, an de an, biruinţa Bisericii împotriva tuturor ereziilor, fiind pomeniţi cei care au rămas fideli Bisericii în momente de grea încercare.
În Sfânta Scriptură există numeroase dovezi care reliefează îndatorirea fiecăruia dintre noi de a cinsti sfintele icoane. Deja, în capitolul întâi din Cartea Facerea se spune că Dumnezeu a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa (cf. Facerea 1, 26-27). Prin urmare, omul a fost creat după chipul (icoana) lui Dumnezeu.
Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat ca lumea viaţă să aibă, şi încă din belşug (cf. Ioan 3, 16; 10, 10). Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi S-a făcut Om, deoarece El este icoana Tatălui (cf. Evrei 1, 2-3).
De aceea, Însuşi Iisus Hristos a spus: „Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 12, 45; 14, 9). Sfântul Ioan Damaschin se referă la reprezentarea lui Dumnezeu în icoană, zicând: „Zugrăvesc pe Dumnezeul nevăzut, nu ca nevăzut, ci ca pe Unul Care S-a făcut văzut pentru noi prin participare la trup şi sânge. Nu zugrăvesc dumnezeirea nevăzută, ci zugrăvesc Trupul văzut al lui Dumnezeu”[3].
Sfintele icoane pictate în bisericile noastre au reprezentat biblia neştiutorului de carte, fiindcă ele au un rol important în sporirea evlaviei creştine.
Icoana este un mijloc de a înţelege mai bine lucrarea de mântuire adusă de Mântuitorul Iisus Hristos. „Nu greşim atunci când facem icoana Dumnezeului Care S-a întrupat, Care S-a arătat pe pământ în trup şi a locuit printre oameni, Care a luat, din pricina bunătăţii Lui nespuse, firea, materialitatea, forma şi culoarea trupului”[4].
Creştinii evlavioşi au cinstit icoanele care reprezintă praznice împărăteşti, pe Maica Domnului şi icoanele ce înfăţişează chipurile sfinţilor. Prezenţi la Sfintele Liturghii, la slujbele şi ierurgiile ce se oficiază în bisericile noastre, credincioşii sporesc în evlavie, datorită prezenţei duhovniceşti a sfinţilor pictaţi în icoane.
Catapeteasma, ca suport cu icoane deosebite, care simbolizează Împărăţia cerurilor, îl ajută pe credincios să intre în comuniune cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui. Cugetul fiecăruia se luminează văzând lumina prezenţei lui Hristos, iar inima se bucură. Bucuria credinciosului ortodox continuă acasă, unde, în faţa icoanelor de pe peretele dinspre răsărit, acesta săvârşeşte rugăciunea particulară.
Coperta interioară.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Icoana poate fi un frumos şi ales dar oferit apropiaţilor noştri: rude, prieteni, colegi sau cunoscuţi, cu prilejul diferitelor momente ale vieţii lor, dintre care amintim ziua de naştere sau ziua onomastică. Dăruind Sfinte Icoane, Biblii, Psaltiri sau Cărţi de Rugăciune, săvârşim fapte bineplăcute lui Dumnezeu.
De asemenea, o faptă bună de mare preţ este milostenia faţă de cei aflaţi în nevoi, suferinzi sau bolnavi, care nu mai au pe nimeni. Prin sprijinirea bisericilor de enorie sau a mănăstirilor, asemenea ctitorilor, domnitori credincioşi sau boieri din trecutul Bisericii noastre strămoşeşti, săvârşim fapte ce se înscriu în Cartea Vieţii. Aceste fapte bune reprezintă zestrea spirituală sau lumina sufletului nostru în viaţa veşnică.
În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos a poruncit: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este!” (Luca 6, 36). În Cartea Faptele Apostolilor citim că „rugăciunile şi faptele de milostenie ale lui Corneliu s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 10, 4).
Sfântul Vasile cel Mare, făcând referire la actele de milostenie, afirmă că acestea rămân socotite înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Cel ce dă din puţinul lui celui sărac se îmbogăţeşte duhovniceşte: „Ai dat celui flămând; dar ce ai dat rămâne tot al tău şi ţi se întoarce cu adaos”[5].
De aceea, Biserica Ortodoxă Română a rânduit, cu şapte decenii în urmă, ca la Duminica Ortodoxiei să se realizeze în toate bisericile din Patriarhia Română colecta numită Fondul Central Misionar. Sumele colectate au fost şi sunt folosite pentru derularea de proiecte şi programe de asistenţă socială şi filantropică.
Este încă nevoie de sprijinirea lăcaşurilor de cult şi a aşezămintelor sociale ce aparţin Bisericii. Prin acest fond, vor fi sprijinite şi unele comunităţi româneşti aflate în afara graniţelor ţării, în special cele care nu au un lăcaş de cult.
Să ne străduim, fiecare dintre noi, a contribui după putinţă la această colectă, ţinând seama de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Orice ar cere de la Dumnezeu cei ce fac milostenie, îndată primesc darul cererii. Atâta cinste şi îndrăznire are milostenia către Dumnezeu, că nu numai păcatele celui milostiv le spală, ci încă şi moartea o alungă şi se adevereşte că milostenia le stăpâneşte pe toate şi biruieşte moartea”[6].
Să folosim timpul Postului Sfintelor Paşti pentru a spori în rugăciune şi fapte bune, nădăjduind că ne vom bucura duhovniceşte de Marele Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi ne rugăm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
† Daniel
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Teofan,
Arhiepiscopul Iaşilor şi
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu,
Arhiepiscopul Sibiului şi
Mitropolitul Ardealului
† Andrei,
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi
Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
† Irineu,
Arhiepiscopul Craiovei şi
Mitropolitul Olteniei
† Ioan,
Arhiepiscopul Timişoarei şi
Mitropolitul Banatului
† Petru,
Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei şi
Exarhul Plaiurilor
† Iosif,
Arhiepiscopul Ortodox Român
al Europei Occidentale şi
Mitropolitul Ortodox Român
al Europei Occidentale şi Meridionale
† Serafim,
Arhiepiscopul Ortodox Român
al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român
al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nicolae,
Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii şi Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi
† Nifon,
Arhiepiscopul Târgoviştei,
Mitropolit onorific şi
Exarh Patriarhal
† Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului
† Calinic,
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Irineu,
Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Varsanufie,
Arhiepiscopul Râmnicului
† Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului
† Calinic,
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
† Ciprian,
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei,
Arhiepiscopul Aradului
† Ignatie,
Episcopul Huşilor
† Lucian,
Episcopul Caransebeşului
† Sofronie,
Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Iustin,
Episcopul Ortodox Român
al Maramureşului şi Sătmarului
† Nicodim,
Episcopul Severinului şi Strehaiei
† Antonie,
Episcopul de Bălţi
† Veniamin,
Episcopul Basarabiei de Sud
† Vincenţiu,
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Andrei,
Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Galaction,
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie,
Episcopul Giurgiului
† Sebastian,
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion,
Episcopul Tulcii
† Petroniu,
Episcopul Sălajului
† Nestor,
Episcopul Devei şi Hunedoarei
† Ieronim
Episcopul Daciei Felix
† Siluan,
Episcopul Ortodox Român al Ungariei
† Siluan,
Episcopul Ortodox Român
al Italiei
† Timotei,
Episcopul Ortodox Român
al Spaniei şi Portugaliei
† Macarie,
Episcopul Ortodox Român
al Europei de Nord
† Mihail,
Episcopul Ortodox Român
al Australiei şi Noii Zeelande
† Ioan Casian,
Episcopul Ortodox Român al Canadei
† Varlaam Ploieşteanul,
Episcop-vicar Patriarhal
† Timotei Prahoveanul,
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Nichifor Botoşăneanul,
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Ilarion Făgărăşanul,
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Sibiului
† Benedict Bistriţeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Vadului, Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul,
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Marc Nemţeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul,
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
† Damaschin Dorneanul,
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor
† Emilian Crişanul,
Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Aradului
† Timotei Sătmăreanul,
Arhiereu-vicar
al Episcopiei Ortodoxe Române
a Maramureşului şi Sătmarului
† Gherontie Hunedoreanul,
Arhiereu-vicar
al Episcopiei Devei şi Hunedoarei
† Atanasie de Bogdania,
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
† Teofil de Iberia,
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei
Note:
[1] Pr. Sorin Şelaru (coord.), Hotărârile dogmatice ale celor şapte Sinoade Ecumenice, Ed. Basilica, Bucureşti, 22018, pp. 567-571.
[2] Sf. Teodor Studitul, În apărarea sfintelor icoane. Dosarul unei rezistenţe teologice, Antiereticul III (14), trad. Diac. Ioan Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2017, p. 291.
[3] Sf. Ioan Damaschin, Cultul sfintelor icoane. Cele trei tratate contra iconoclaştilor, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 41.
[4] Sf. Ioan Damaschin, Cultul sfintelor icoane. Cele trei tratate contra iconoclaştilor, p. 123.
[5] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, III, în coll. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, serie nouă, vol. 1, trad., introducere, note şi indici de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Basilica, Bucureşti, 2009, p. 116.
[6] Diac. Gheorghe Băbuţ, Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, Ed. Pelerinul român, Oradea, 1994, p. 68.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 580, Ultimul acces: 2026-10-20 05:10:08

Timp total: 0.04s...

[]:1