Papa Francisc: Ierusalimul deţine o valoare spirituală universală - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Ierusalimul deţine o valoare spirituală universală

[2023-03-09]
foto: Vatican Media
Sfântul Scaun a găzduit în această săptămână la Roma o reuniune a Grupului de lucru comun pentru dialogul dintre Dicasterul pentru dialog interreligios şi Comisia palestiniană pentru dialog interreligios. Papa Francisc a încurajat eforturile acestui grup de lucru, întâlnindu-se joi cu participanţii, în Vatican. În salutul său, Pontiful l-a amintit pe regretatul Cardinal Jean-Louis Tauran, care a iniţiat acest grup împreună cu şeicul Mahmoud Al-Habbash, consilierul pe probleme religioase al preşedintelui statului Palestina.

Papa Francisc a subliniat, de asemenea, semnificaţia spirituală a Ierusalimului, care a constituit tema aleasă pentru reuniunea grupului de lucru. A reiterat apelul pe care l-a făcut în 2019 împreună cu regele Marocului, când a cerut ca Ierusalimul să fie considerat de toată lumea ca „patrimoniu comun al umanităţii şi mai ales al adepţilor celor trei religii monoteiste, ca loc de întâlnire şi ca simbol al coexistenţei paşnice”. Evangheliile, a spus Papa, notează că Ierusalimul a fost locul în care s-au petrecut multe dintre evenimentele dintre viaţa lui Isus. În Oraşul Sfânt a fost prezentat Domnul la Templu, a fost locul în care a învăţat oamenii şi a făcut minuni, precum şi locul în care şi-a încheiat misiunea prin pătimirea, moartea şi învierea Sa. Ierusalimul a fost, de asemenea, locul în care s-a născut Biserica, deoarece Duhul Sfânt a fost dat ucenicilor, trimiţându-i în lume pentru a proclama mesajul mântuirii. „Ierusalimul are, de asemenea, o valoare universală, după cum reiese din însuşi numele său, care înseamnă Oraşul Păcii.”
Sfântul Părinte a amintit cuvintele lui Isus rostite în apropierea Cetăţii Sfinte înainte de pătimirea Sa. „După ce s-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: «Dacă ai fi cunoscut în ziua aceasta calea spre pace!»” (Luca 19,41-42). Papa Francisc i-a încurajat pe membrii Grupului de lucru mixt Sfântul Scaun – Palestina să se oprească asupra semnificaţiei cuvintelor lui Isus şi a lacrimilor Sale pentru Ierusalim. „Câţi bărbaţi şi femei – evrei, creştini şi musulmani – au plâns şi în zilele noastre continuă să plângă pentru Ierusalim!” Şi noi, a adăugat el, suntem emoţionaţi până la lacrimi când ne gândim că Cetatea Sfântă este ca o mamă care doreşte pace pentru copiii ei care suferă. În concluzie, Pontiful a îndemnat grupul de lucru să nu uite de „valoarea compasiunii”, în timp ce reflectează asupra iubirii pentru Ierusalim, care merită „respect şi reverenţă din partea tuturor”. „Compasiunea lui Dumnezeu pentru Ierusalim trebuie să devină a noastră, mai puternică decât orice ideologie sau aliniere politică.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 471, Ultimul acces: 2026-10-19 06:12:25