Clericii din Protoieria Luduş au discutat despre pastoraţia vârstnicilor cu un doctor în psihologie[2023-02-23]de Iustin GheorgheClericii din Protoieria Luduş au discutat despre pastoraţia vârstnicilor cu un specialist în domeniul psihologiei, dna Maria Doina Pasca. Întrunirea a avut loc la începutul săptămânii, în cadrul şedinţei administrative preoţeşti a protoieriei. Profesoara invitată este şef disciplină etică şi ştiinţe socio-umane la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu-Mureş. Tema întâlnirii a vizat comunicarea psiho-pastorală cu persoanele vârstnice şi diferite aspecte ale vieţii acestei categorii sociale: singurătatea, bolile specifice, îngrijirea în centre specializate sau acasă. „Din nefericire, această categorie socială a persoanelor vârstnice trece, pe lângă neputinţele trupeşti, şi prin profunde crize sufleteşti, din cauza însingurării şi a izolării de comunitate, simţindu-se cumva inutili acesteia sau, mai mult, traumatizaţi fiind de propria îmbătrânire, ajung chiar la deznădejde”, a precizat părintele Lucian Voşloban, protopop al Luduşului. „De aceea, Biserica, prin implicarea activă a preotului, aduce mângâiere şi un cuvânt de încurajare, ajutându-i pe vârstnici să depăşească lipsa de încredere, tristeţea şi izolarea, implicându-i activ şi cu speranţă la viaţa comunităţii.” Evenimentul s-a încadrat în tematica Anului omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice. În viitorul apropiat, protoieria vrea să organizeze astfel de evenimente şi într-un cadru mai larg, cu participarea persoanelor laice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 476, Ultimul acces: 2026-10-18 13:47:13
|
Timp total: 0.04s...
[]:1