PS Timotei Prahoveanul: Mântuitorul i-a adresat Sfântului Ioan Botezătorul cel mai frumos cuvânt de cinstire[2023-01-08]de Sorin IoniţePreasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a slujit sâmbătă la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul”- Pantelimon din Sectorul 2 al capitalei. Ierarhul le-a vorbit credincioşilor despre cinstea de care se bucură Sfântul Ioan Botezătorul. „Dintre sfinţii mari, Sfântul Ioan Botezătorul se bucură, după Maica Domnului, de cele mai multe sărbători, aşa cum este Naşterea lui, Tăierea capului, ziua Soborului, Întâia, a doua şi a treia aflare a cinstitului său cap sau chiar Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, după cum îi şi cinstim pe părinţii lui, Zaharia şi Elisabeta”, a spus PS Timotei potrivit Ziarului Lumina. Preasfinţia Sa a adăugat că Sfântul Ioan a fost cel mai mare din profeţi, care a şi făcut legătura dintre Vechiul şi Noul Legământ şi tot el s-a învrednicit să Îl simtă pe Fiul lui Dumnezeu încă din pântecele maicii sale, apoi să Îl vadă venind la râul Iordanului, nu doar pe El, Care ridică păcatele lumii, cât întreaga Sfântă Treime. „Cel mai frumos cuvânt de cinstire a Sfântului Ioan Botezătorul este însuşi cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: «Adevărat spun, nimeni dintre cei născuţi din femeie nu este mai mare decât Ioan Botezătorul». Cinstire pentru cinstire, întrucât Mântuitorul Iisus Hristos l-a propovăduit tuturor în cuvinte pline de smerenie şi de desăvârşită atenţie”. „De aceea, modelul Sfântului Ioan Botezătorul trebuie urmat de toţi creştinii”, a subliniat Episcopul vicar al Aehiepiscopiei Bucureştilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 671, Ultimul acces: 2026-10-18 04:36:45
|
Timp total: 0.03s...
[]:1