Patriarhul Ecumenic va participa la sfinţirea Catedralei Naţionale, anunţă Patriarhul Daniel - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Ecumenic va participa la sfinţirea Catedralei Naţionale, anunţă Patriarhul Daniel

[2018-02-13]
de Gheorghe Anghel

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va participa la sfinţirea Catedralei Naţionale, a anunţat marţi Părintele Patriarh Daniel în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Bisericesc întrunit la Reşedinţa Patriarhală.
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a fost invitat verbal de Părintele Patriarh Daniel în timpul Sfântului şi Marelui Sinod care a avut loc în Creta în anul 2016, apoi prin intermediul unei scrisori oficiale.
Anul trecut, Patriarhul Ecumenic şi-a exprimat dorinţa de a participa la acest eveniment deosebit de important pentru Ortodoxia românească într-un interviu acordat postului de televiziune al Patriarhiei Române.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, încă de anul trecut, după Sfântul şi Marele Sinod din Creta, m-a chemat să iau parte la târnosirea acestei Catedrale. De fiecare dată, când revin în România, pentru mine este un prilej special de bucurie, veselie şi cinstire, cu atât mai mult atunci când voi veni, dacă mă voi învrednici să vin, la un eveniment atât de mare şi istoric, cum va fi inaugurarea noii Catedrale Patriarhale în inima Bucureştilor, spunea Sanctitatea Sa în interviul din 27 august 2017.
Festivitătile legate de sfinţirea locaşului de cult vor dura cinci zile, din 25 până în 30 noiembrie, a evidenţiat astăzi Patriarhul Daniel care prezentat şi stadiul actual al lucrărilor la Catedrala Naţională.
„Au fost realizate în proporţie de 80% lucrările de execuţie a suprastructurii Catedralei Naţionale, între cotele + 36,00 – + 62,00 metri”, a spus Preafericirea Sa.
După realizarea structurii de rezistentă din beton armat, este programată începerea montajului structurii metalice a acoperişului, structură care în zona critică a proiectului (Turla Principală sau Pantocrator) se va monta începând cu luna iulie 2018 până la sfârşitul lunii septembrie 2018.
De asemenea, clopotele Catedralei Naţionale vor fi montate şi puse în funcţiune în perioada august – octombrie 2018, iar crucile vor fi aşezate pe turle spre finalul lunii octombrie; în aceeaşi perioadă vor fi montate şi uşile de bronz la intrările principale situate la cota zero.
Mai multe detalii privind etapele de execuţie rămase până la sfinţirea din noiembrie puteţi afla aici.
Slujba de punere a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei Naţionale, pe terenul din Calea 13 Septembrie din Bucureşti, a avut loc în 29 noiembrie 2007, fiind oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1025, Ultimul acces: 2026-10-18 01:52:23