Papa Francisc despre importanţa tăcerii la Liturghie[2018-01-10]Papa FranciscPapa Francisc a spus miercuri că momentele de tăcere de la Liturghie trebuie să fie timpi intenţionaţi de rugăciune, de reculegere şi de comuniune cu Dumnezeu, nu timpi de simplă tăcere, în care nimeni nu vorbeşte nimic. „Tăcerea nu se reduce la lipsa de cuvinte, ci este disponibilitatea de a asculta alte glasuri: pe cel al inimii noastre şi, mai ales, glasul Duhului Sfânt”, a spus el pe 10 ianuarie. În tăcere descoperim „importanţa ascultării sufletului nostru şi apoi deschiderea lui către Domnul”. Continuând seria de audienţe generale pe tema Liturghiei, Papa Francisc a reflectat asupra naturii diferitelor momente de tăcere pe care le găsim în celebrare, în special când se ajunge la „rugăciunea denumită ‘colecta’ […]. Cu invitaţia ‘să ne rugăm’, preotul îndeamnă poporul să se reculeagă cu el într-un moment de tăcere, cu scopul de a conştientiza că stă în prezenţa lui Dumnezeu şi de a face să reiasă, fiecare în propria inimă, intenţiile personale cu care participă la Liturghie. Preotul spune ‘să ne rugăm’; şi după aceea vine un moment de tăcere şi fiecare se gândeşte la lucrurile de care are nevoie, pe care vrea să le ceară, în rugăciune.” Diversele momente de tăcere din Liturghie, a mai explicat Papa, au diverse meniri: „În timpul actului penitenţial şi după invitaţia la rugăciune, ajută reculegerea; după lectură sau predică, este o chemare de a medita pe scurt ceea ce s-a ascultat; după Împărtăşanie, favorizează rugăciunea interioară de laudă şi de implorare”, a spus el, citând de fapt din „Principiile şi normele pentru utilizarea Liturghierului Roman”. Adresându-se explicit preoţilor, le-a indicat astfel: „Recomand cu putere să respecte acest moment de tăcere şi să nu se grăbească: ‘să ne rugăm’ şi să se facă tăcerea. Recomand aceasta preoţilor. Fără această tăcere, riscăm să neglijăm reculegerea sufletului.” Şi a continuat: „Preotul recită această implorare, această rugăciune de colectă, cu braţele întinse; este atitudinea celui care se roagă, asumată de creştini încă din primele secole – aşa cum dau mărturie frescele din catacombele romane – pentru a-l imita pe Cristos cu braţele întinse pe lemnul crucii. Şi acolo, Cristos este Cel care se roagă şi este în acelaşi timp rugăciunea! În Răstignit noi îl recunoaştem pe Preotul care îi oferă lui Dumnezeu cultul plăcut lui, adică ascultarea filială.” Şi a încheiat invitând la a se medita pe marginea rugăciunilor liturgice. „A medita la aceste texte, şi în afara Liturghiei, ne poate ajuta să învăţăm cum să ne adresăm lui Dumnezeu, ce să îi cerem, ce cuvinte să folosim. Fie ca Liturghia să devină pentru noi toţi o adevărată şcoală de rugăciune.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1580, Ultimul acces: 2026-10-17 04:32:10
|
Timp total: 0.03s...
[]:1