Massimo Borghesi – un studiu ştiinţific despre gândirea Papei Francisc (I)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Massimo Borghesi – un studiu ştiinţific despre gândirea Papei Francisc (I)

[2018-01-09]

O nouă carte despre Papa Francisc
Confuzia în Biserică există. Însă „cel care o provoacă nu este desigur Papa, ci sunt cei care, pentru a-l contracara, nu ezită să înmulţească glasurile disensiunii”. Astfel susţine filozoful Massimo Borghesi, autor al primului studiu ştiinţific despre gândirea Papei Francisc, „Jorge Mario Bergoglio. O biografie intelectuală”, care în următorul interviu pentru Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru ITRC.ro, comentează noile critici aduse gândirii teologice a lui Joseph Ratzinger, documentul scris de cei trei Episcopi cazaci despre Amoris laetitia şi matricea neoscolastică a tradiţionalismului care acuză de modernism Conciliul Vatican II şi pe Papii care au urmat de atunci. Iată prima parte a interviului.

– Noua carte a lui Enrico Maria Radaelli, recenzată de Antonio Livi, cu critica sa adusă lui Ratzinger – găsit ca unul dintre responsabilii teologiei „neomoderniste” cu derive „eretice” – demonstrează că mulţi opozanţi ai actualului Pontif sunt în realitate foarte critici şi ai predecesorilor săi şi, în ultimă analiză, ai Conciliului Vatican II. Ce părere aveţi?
– Acesta este meritul volumului lui Enrico Maria Radaelli, În inima lui Ratzinger. În inima lumii, publicat recent: că a clarificat, în mod evident, orizontul teologico-filozofic care îi călăuzeşte pe opozanţii Papei Francisc. Radaelli a colaborat timp de trei ani la catedra de filozofie a cunoaşterii, condusă de Mons. Antonio Livi, de la Universitatea Pontificală Laterană, şi se îngrijeşte de Opera omnia a lui Romano Ameria, al cărui Iota unum, publicat în 1985, reprezintă o critică radicală a Conciliului Vatican II. Punctul este Conciliul care este, pentru tradiţionalism, responsabilul erorilor moderniste, care avea să marcheze Biserica în ultimii 50 de ani. Aşa cum scrie Roberto de Mattei, şi el critic al Conciliului şi preşedinte al Fundaţiei Lepanto: „Actuala criză în Biserică nu se naşte cu Papa Francisc şi nu se concentrează într-o singură persoană, ci merge la Conciliul Vatican II şi, chiar mai înapoi, la anii modernismului. Astăzi o largă parte a colegiului Cardinalilor, a corpului episcopal şi, în general, a clerului, este infectată de modernism”.
În această perspectivă atacurile sistematice împotriva Papei actual fac parte dintr-o regie precisă: să îl lovească pe Pontif, contestat de mulţi datorită angajării sale faţă de cei săraci, faţă de migranţi etc., pentru a readuce Biserica la poziţia preconciliară. Critica lui Radaelli evidenţiază că dialectica dintre adepţii Papei Benedict şi adepţii Papei Francisc este o dialectică falsă. Papa Benedict nu a fost niciodată un „ratzingerian”, nu a fost niciodată conservatorul pictat de progresişti, în aceasta solidari cu tradiţionaliştii. Teologia lui Ratzinger este teologia Conciliului. În aceasta Redaelli are dreptate pe deplin. În schimb greşeşte absolut în critici, modulate de o scolastică din afara timpului care, analizate una câte una, revelează o profundă carenţă teologico-filozofică. Punctul, repet, este Conciliul, iar Papa Francisc devine astăzi ţapul ispăşitor al curentului anticonciliar.
Exprimă bine aceasta Mons. Livi într-o recenzie de aprobare la volumul lui Redaelli: „Realitatea este că teologia neomodernistă, cu deriva sa eretică evidentă, a asumat treptat un rol hegemonic în Biserică (în seminarii, în ateneele pontificale, în comisiile doctrinale ale Conferinţelor Episcopale, în dicasterele Sfântului Scaun), şi din aceste poziţii de putere a influenţat asupra tematicilor şi asupra limbajului în diferitele exprimări ale magisteriului ecleziastic, şi au resimţit această influenţă (în grad diferit, desigur) toate documentele Conciliului Vatican II şi multe învăţături ale Papilor de după Conciliu. Papii din această perioadă au fost cu toţii condiţionaţi, care într-o parte, care într-alta, de această hegemonie”. Pentru Livi, nici un Papă nu se salvează de valul modernist, nici Papa Paul al VI-lea, nici Papa Ioan Paul al II-lea, nici Papa Benedict al XVI-lea. Pentru tradiţionalişti, toată Biserica actuală este „modernistă”. A-l lovi pe Bergoglio este strategia pentru a lovi Conciliul Vatican II.
– În scrierile sale de la Conciliu şi despre Conciliu, pe atunci tânărul teolog Joseph Ratzinger răstoarnă schema cu care mulţi sunt obişnuiţi să privească la ceea ce s-a întâmplat la Conciliul Vatican II: scrie că s-au manifestat două opţiuni în confruntare. Pe de o parte, „o gândire care porneşte de la toată vastitatea Tradiţiei creştine, şi pe baza ei încearcă să descrie mărimea constantă a posibilităţilor ecleziale”. Pe de altă parte, „o gândire pur sistematică, ce admite numai forma juridică prezentă a Bisericii drept criteriu al reflecţiilor sale, deci în mod necesar se teme că orice mişcare din afara ei înseamnă a cădea în gol”. „Conservatorismul” acestei a doua opţiuni, conform lui Ratzinger, se înrădăcina „în faptul că era străin de istorie, deci în fond într-o «carenţă» de Tradiţie, adică de deschidere spre ansamblul istoriei creştine”. Viitorul Papa Benedict al XVI-lea vorbea aici despre dezbaterea privind colegialitatea. După părerea Dvs aceste consideraţii ajută să citim şi actuala dezbatere, de exemplu cea despre Amoris laetitia?
– Tradiţionaliştii s-au oprit la neoscolastică, adică la o interpretare particulară a tomismului care, în vulgata catolică, a asumat o valoare de dogmă. Pentru ei „preambula fidei” sunt decisive pentru a avea acces la o credinţă al cărei conţinut se rezolvă într-o dogmă căreia raţiunea îi prestează „supunerea” sa în mod „indubitabil”. Raţiunea duce la eliminarea incontestabilă a dubiului. O credinţă „indubitabilă” este o credinţă pe deplin „raţională”. Suntem în faţa unui „raţionalism apologetic”, consecinţă a unui proces istoric pe care neotomismul refuza să îl analizeze. În general, reacţia la tradiţionalismul din secolul al XIX-lea, propriu lui Bonald, Lamennais, Bonney, Bautain, care, la rândul său, reacţiona la iluminism în numele unui fideism, tomismul prelungea lecţia Conciliului Vatican I, care condamna multe poziţii ale tradiţionaliştilor, în direcţia unui raţionalism creştin sui generis. Reacţie la o reacţie, raţionalism contra fideism, neoscolastica era o filozofie iluminată de teologie fără a putea recunoaşte asta.
Această situaţie „hibridă” va provoca multe probleme până acolo încât un gânditor ca Etienne Gilson va trebui să trudească mult pentru a restabili echilibrul just între credinţă şi raţiune. Iar aceasta era numai pentru a vă spune că noţiunea de „tradiţie”, revendicată de tradiţionaliştii de astăzi este, în mod paradoxal, o noţiune „modernă”. Tradiţionaliştii refuză modernul şi, în acelaşi timp, au o concepţie despre raţiune tipic modernă. Ratzinger îşi va da seama de acest fapt cu ocazia studiului său asupra Sfântului Bonaventura, în 1954: tradiţia creştină medievală nu era tradiţia modernă formulată de neotomişti. Pentru neoscolastică, Revelaţia se reduce la acceptarea dogmei. Ideea de Revelaţie ca acţiune a lui Dumnezeu în timp, în istorie, ca tensiune dramatică între har şi libertatea umană, este complet absentă. Neoscolastica este lipsită de reflecţie istorică, de o teologie a istoriei, ca şi de o filozofie a istoriei. Rezultatul este un „pozitivism” al Revelaţiei primit în mod pasiv pornind de la „preambula fidei”. Aşa se credea că se umple prăpastia dintre raţiunea naturală şi Logosul revelat.
– Ce credeţi despre documentul lung, semnat de cei trei Episcopi din Kazahstan care critică deschiderile din Amoris laetitia acuzând de fapt documentul că a legitimat divorţul?
– Acel document nu adaugă nimic la dezbaterea care a însoţit publicarea lui Amoris laetitia. Cei trei Episcopi cazaci au voit numai să reafirme nu-ul lor faţă de documentul papal. Pentru unii dintre ei disensiunea era cunoscută şi nu ar constitui o ştire dacă nu ar fi pretextul pentru a ţine trează reacţia împotriva Papei. În realitate, după ce Cardinalul Müller nu a intrat în jocul tradiţionaliştilor, scrisoarea celor cinci apare un foc superficial. Chiar Dvs Cardinalul v-a declarat, referindu-se la volumul lui Rocco Buttiglione Răspunsuri prieteneşti la criticii lui Amoris laetitia, a cărui prefaţă a scris-o: „Sunt convins că el [Buttiglione] a împrăştiat îndoielile Cardinalilor şi ale multor catolici care se temeau că în Amoris laetitia s-ar fi realizat o alterare substanţială a învăţăturii credinţei atât cu privire la modul valid şi rodnic de a primi Sfânta Împărtăşanie cât şi la indisolubilitatea unei căsătorii încheiate în mod valid între botezaţi”. După această declaraţie a Cardinalului Müller ce sens are a continua să se scrie scrisori cu care Papa este chemat la respectarea „tradiţiei”? Cardinalul Müller a fost prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, păzitorul ortodoxiei, recunoscut ca atare şi de cei care îl criticau pe Papa.
Acum, imediat ce declară că Amoris laetitia nu încalcă tradiţia Bisericii, nu mai este recunoscut, de aceştia, ca autoritar. Acesta este un joc de joasă speţă care ne face să înţelegem că disputa actuală are ca scop, din partea opozanţilor Papei Francisc, nu ca să se înţeleagă motivaţiile, ci delegitimarea adversarului. Roberto de Mattei a declarat aceasta în mod deschis în interviul pe care îl aminteam mai înainte: „Există momente în viaţa noastră şi în istoria Bisericii în care suntem obligaţi să alegem între două terenuri, cum susţine Sfântul Augustin, fără ambiguităţi şi compromisuri. Sub acest aspect, recenta publicare în Acta a scrisorii Papei Francisc adresată Episcopilor din Buenos Aires conduce din nou poziţiile la doi poli opuşi frontal. Linia acelor Cardinali, Episcopi şi teologi care consideră posibil să se interpreteze Amoris laetitia în continuitate cu Familiaris consortio nr. 84 şi alte documente ale Magisteriului este spulberată. Amoris laetitia este un document care discriminează terenurile: trebuie acceptat sau refuzat in toto. Nu există o a treia poziţie şi inserarea scrisorii Papei Francisc adresată Episcopilor argentinieni are meritul de a face clar acest lucru”.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1810, Ultimul acces: 2026-10-16 17:28:03

Timp total: 0.04s...

[]:1